Activități Sportive Zilnice

Scurtă Prezentare

Clubul ACS oferă servicii specializate de pregătire fizică pentru copii, cu vârste între 6 și 14 ani, prin activități sportive și recreative inspirate din atletism.


Pentru copiii care aleg acest sport, noi, membrii Asociației, dorim ca aceștia să se bucure de mișcare, să-și dezvolte armonios corpul și mintea, iar pentru cei pasionați, să exploreze drumul către performanță. Grupele de atletism sunt coordonate de colaboratori de renume, componenți ai Lotului Național.

Despre Antrenamente

Antrenamente de pregătire fizică cuprind exerciții și metode specifice atletismului, combinate cu exerciții ușoare de fitness și jocuri sportive, potrivite vârstei.

Alergare (pe pistă, în sală, în parc)
Forță cu greutatea proprie
Sărituri
Aruncări
Probe combinate
Exerciții de mobilitate

În perioada Aprilie - Octombrie, antrenamentele se vor desfășura în aer liber, pe cât posibil, în cadrul Stadionului Municipal Sibiu. În sezonul de iarnă și în zilele cu vreme nefavorabilă, se vor desfășura în sala de atletism, aflată tot în cadrul Stadionului.

Abonamente sportive lunare personalizate pe grupe de vârstă

Pachet Standard

250 lei / lună
8 ședințe / lună
2 ședințe / săptămână

Pachet Plus

350 lei / lună
8 ședințe / lună
2 ședințe / săptămână
O excursie lunară cu grupa
(aproximativ jumătate de zi, sâmbăta sau duminica)

Grupe disponibile pentru înscriere

Antrenor Grupă Vârstă Zile Ore
Magheru Mioara A 6 - 8 ani Marți și Joi 17:00 - 18:00
B 9 - 11 ani Luni și Miercuri 17:00 - 18:00
Băra Gabriel C 9 - 11 ani Luni și Miercuri 15:00 - 16:00
D 11 - 14 ani Miercuri și Vineri 8:30 - 9:30

De urmat pentru înscriere

1

Pasul 1

Participarea copilului la un antrenament gratuit cu grupa potrivită, conform vârstei. În acest timp, antrenorul de la grupă va face o evaluare sumară a copilului (fără să fie știută sau simțită de copil).

2

Pasul 2

Dacă se hotărăște înscrierea, se aduce o adeverință de aptitudine, pentru pregătirea fizică de la medicul de familie.

3

Pasul 3

Înscrierea copilului are loc în grupa potrivită, în funcție de nivelul de pregătire, vârstă, interval orar preferat. De asemenea, se ia în considerare și temperamentul copilului, pentru a fi preluat de antrenorul cel mai potrivit, cu care copilul colaborează cel mai bine.

La interval de 2 luni organizăm o discuție cu specialist în nutriție cu durata de 1 - 2 ore, adaptată vârstei lor.


Fiecare sportiv înscris va primi din partea Clubului, un caiet de antrenament, considerat un factor motivațional excelent. Accesul la caietul de antrenament este doar al sportivului și al părinților. Acesta decide dacă dorește să discute, pe baza notițelor proprii, cu specialiști (antrenori, nutriționist, psiholog, medic sportiv).

Sport și Beneficii pentru copii

1. Pentru un început sănătos: mișcarea formează oameni echilibrați

2. Sportul dezvoltă nu doar corpul, ci și caracterul

3. Mai puțin timp în fața ecranelor, mai mult timp pentru bucurie și energie

4. Sportul îi ajută să crească încrezători, puternici și disciplinați

5. Prin joc și mișcare, copiii descoperă ce pot deveni

6. Sănătate, echilibru și prietenii adevărate – toate încep cu sportul

7. Pentru ca joaca să devină o cale spre performanță

8. Mișcarea îi ajută să-și cunoască limitele și să le depășească

9. Sportul oferă structură, motivație și un start bun în viață

10. Pentru zâmbete mai multe și griji mai puține – sportul e cheia

11. Prin mișcare, copiii combat sedentarismul și își mențin o greutate optimă

12. Sportul corectează deficiențele de postură cauzate de poziții incorecte la calculator, la școală sau în timpul altor activități statice

13. Prin disciplină și obiective clare, sportul îndepărtează copiii de influențele negative și obiceiurile periculoase, precum alcoolul, fumatul, drogurile etc.